ARTICOLE Protopopiatul Ortodox Român Ludus

Excursie tematică pentru tinerii din Protopopiatul Luduş

Excursie tematică pentru tinerii din Protopopiatul Luduş Ultima etapă a Proiectului "Hristos şi Tinerii: Prietenia cu Dumnezeu şi Prietenia cu oamenii" a cuprins o excursie în data de 17 Iunie 2017 pe traseul Luduş – Lacul Roşu - Cheile Bicazului - Barajul Bicaz - Salina Praid şi retur.

La această drumeţie au participat 45 de tineri din Protopopiatul Luduş, însoţiţi de părintele protopop Lucian Voşloban, părintele Ioan Florea şi prof. Paula Moldovan, Mirela Cozma, Cristian Drăghia şi Viorel Chiru.

Astfel, tinerii excursionişti au vizitat diverse obiective turistice de pe traseul amintit, fiind un bun prilej de a descoperi locuri noi, de a socializa şi lega noi prietenii.

"Prin excursia pe care am efectuat-o în cadrul Proiectului nostru dorim să aducem bucurie, înţelepciune, un plus de cunoştinţe practice, intelectuale, precum şi mult spor duhovnicesc tinerilor care au participat la activitatea noastră", a precizat părintele protopop Lucian Voşloban.

Proiectul "Prietenia cu Dumnezeu şi Prietenia cu oamenii" s-a desfăşurat în perioada mai - iunie 2017 la nivelul Protopopiatului Ortodox Luduş, cu binecuvântarea IPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei şi în colaborare cu Primăria, Casa de Cultură "Pompeiu Hărăşteanu" şi Liceul Tehnologic Nr. 1 Luduş şi a mai cuprins ateliere tematice, activităţi de socializare, cultural - artistice şi o conferinţă susţinută de pr. Ovidiu Panaite de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

Dorin Grama